Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

remedii din plante

Auzi mereu: decât să iei pastile cu pumnul, mai bine apelezi la remediile fitoterapiei. Pentru că plantele, fiind naturale, au mai puţine efecte adverse. Însă dr. Lawrence Chuckwudi Nwabudike, specialistul Libertăţii, subliniază: “Mai puţine efecte adverse nu înseamnă zero efecte adverse!”. În combinaţie cu anumite tratamente alopate (medicamentoase), plantele pot deveni periculoase.

Plante medicinale şi medicamente alopate
Aloe vera şi socul (Sambucus sp.) pot provoca hipoglicemie, de aceea remediile obţinute din aceste plante trebuie folosite cu precauţie de către persoanele care au diabet şi care urmează, automat, tratament alopat pentru scăderea glicemiei.

Sunătoarea (Hypericum perforatum) poate reduce concentraţia în sânge - deci, eficienţa - a unor medicamente cum sunt contraceptivele orale şi antiviralele (inclusiv tratamentele anti HIV).

Muşeţelul (Chamomila), care, preparat sub formă de ceai, are efect uşor sedativ, trebuie folosit cu atenţie de către cei care iau şi pastile cu acelaşi rol, fiindcă le poate diminua efectul în mod periculos.
Plante-aliment şi medicamente alopate

Sucul de grepfrut (Citrus paradise), foarte eficient în tratamentul oboselii, al anorexiei sau al insuficienţei hepatice, are şi efecte adverse: împiedică metabolizarea unor enzime în ficat şi eliminarea acestora din sânge. Ca urmare, dacă bei suc de grepfrut în perioada în care iei unele medicamente antihipertensive, citostatice, antiepileptice, antibiotice sau antimicotice, acestea pot deveni toxice.

Usturoiul (Allium sativum), deşi recomandat pentru reducerea colesterolului şi a tensiunii arteriale, poate mări riscul de sângerare la cei care folosesc aspirină, antiinflamatori nesteroidieni (cum ar fi ibuprofenul) şi anticoagulanţi.

Ghimbirul (Zingiber officinalis), condiment cu virtuţi tonifiante şi digestive, papaya (Carrica papaya) şi ananasul (Ananas comosus), recomandate celor care au probleme cu glicemia, amplifică efectul medicaţiei anticoagulante, putând astfel provoca sângerări periculoase. Acestea pot apărea la ochi (în cazul ghimbirului), în intestine (când se consumă papaya şi ananas) şi pe piele (când mănânci papaya). Sursa: libertatea.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

remedii din plante
DorohoiNews.ro, 06-01-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA
Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a pus ...

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)
Societate comercilă din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri). Se oferă seriozitate ...

Vând casă plus pământ

Vând casă plus pământ
Vând casă plus pământ în Broscăuti, pe șes 46 de ari. Apă și canalizare la poartă. ...

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015
DIESEL 4 X 4 ; 90 KW(120 CP); 1686 cmc; albastru; cu suport pentru biciclete din fabricatie; senzor de ...

Șofer, caut loc de muncă

Șofer, caut loc de muncă
Șofer categoria D caut loc de muncă tel 0748495966

Garsonieră de închiriat

Garsonieră de închiriat
Închiriez garsonieră mobilată și utilată. Relații tel. 0743206518

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi
Caut să închiriez o garsonieră sau apartament cu 2 camere in Dorohoi pe termen lung, buget 1500 ...

Vând apartament cu 2 camere decomandate

Vând apartament cu 2 camere decomandate
Vand apartament 2 camere decomandate, zona Pleven isau inchiriez unei doamne(domnisore). Mai multe relatii ...

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected]  ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro